Piele uscată cu tendinţă atopică

Adoptarea obiceiurilor corecte

Dacă bebeluşul tău prezintă semne de dermatită atopică, este important să fie tratat: o îngrijire adaptată, recomandată de medic, va contribui la ameliorarea calităţii vieţii sale dar şi a vieţii tale. Această îngrijire are la bază asocierea de tratamente medicamentoase (dacă este necesar) şi de produse dermato-cosmetice speciale pentru utilizare zilnică. În paralel, precauţiile în alimentaţie şi igienă pot contribui la ameliorarea stării copilului:
 

  • Toaleta şi baia
    • Taie regulat unghiile copilului pentru a evita zgârierea.
    • Fă-i baie sau duş rapid copilului (5 până la 10 min), în apă călduţă (36°C), folosind produse de curăţare speciale, fără săpun şi fără parfum. Evită să foloseşti mănuşi de baie.
    • Şterge-l delicat, fără frecare, cu un prosop din bumbac 100%.
    • În fiecare zi după baie, hidratează-l cu o cremă emolientă adaptată.
    • Pentru schimbarea scutecului sau toaletarea bebeluşului, foloseşte o apă de curăţare fără clătire, adaptată pielii atopice.
       
  • Casa
    • Umidifică aerul din camere şi evită încălzirea excesivă (nu se recomandă o temperatură mai ridicată de 19 până la 20°C).
    • Nu fuma.
    • Aeriseşte, aspiră des şi îndepărtează praful şi acarienii (mochetă, pluşuri, etc...).
    • Evită contactul cu animalele domestice.
       
  • Îmbrăcămintea
    • Foloseşte haine de corp din bumbac 100%. Evită lâna şi materialele sintetice aplicate direct pe piele.
    • Foloseşte un detergent adaptat şi evită balsamurile de rufe.
       
  • Alimentaţia
    • Alăptează-ţi copilul cât mai mult timp posibil.
    • Diversifică-i alimentaţia abia după vârsta de 6 luni.
    • Amână introducerea alimentelor care „provoacă alergii“, cum ar fi ouăle sau anumite tipuri de peşte.

 

 

Comentează acest articol

Trimite